Radiografia unei dimineți

Radiografia unei dimineți

For English scroll down ✨

Stătea acolo, holbându-se la mine. Era în jurul orei 9:00 dimineața. Zorii zilei se iviseră mai neastâmpărați ca de obicei, în dimineața acelei zile. Se spune că nimic nu e întâmplător.

“Ei bine, să o vedem și pe asta, gândi Ana în timp ce vârî buchetul de dalii în vaza de sticlă asortată nostalgic cu ochii ei verzi și reci. Continuă să se holbeze la mine ca și cum îi datoram ceva. Decorul nu era unul potrivit pentru florile tocmai primite. Mirosul era mai degrabă dezgustător, miros de trupuri mucegăite, de speranțe consumate până la ultima suflare. Se aflau într-un spital ambulant de provincie. Nu mai contează ce provincie sau ce spital. Atunci când știi că mai ai doar două luni de trăit, peisajul se schimbă brusc. Începi să vezi lumea cu ochelari noi. Nu contează că tu nici măcar nu porți ochelari. Ai nevoie să filtrezi ceea ce vezi și să strecori un pic de culoare ca viața să devină frumoasă. De pildă, expresia aceea “a vedea viața în roz” are un sâmbure de adevăr în ea. Așa e! Noi vedem lumea prin ochelarii emoțiilor noastre și există tot atâtea nuanțe câte stări există. Există roz pentru clipele în care ne bucurăm și nu avem vreo grijă în lume. Există verde pentru momentele de Zen interior și roșu pentru cele  încărcate de puțină tandrețe și tot așa. În fața Anei, liniile cerului privite pe fereastră se deformaseră într-o lamentare tristă. Bărbatul din fața ei, era doar un nefericit neputincios care îi adusese flori în semn de consolare. Ha, ha! Ce tandru poate părea din exterior. Un bărbat bine îi dăruiește soției lui un buchet de flori. Și mâine se vor întoarce acasă în apartamentul lor scump, ai cărui fericiți proprietari sunt. Ha, ha! Avea cineva să știe că acele flori urmau să-i completeze poate cine știe, chiar coroana pusă pe mormânt două luni mai târziu? Când nu mai ai timp poți să faci orice. Să te zbați, să țipi, să urli. Nu poți opri curentul, așa că cinstit e să respiri și să te predai.

Ana, e o greșeală scumpo! Vom reface analizele, adaugă M., tipul din fața ei. Și din toate astea, nimic nu e adevărat. M-am întors după tine. Putem rescrie povestea de 1000 de ori. Nu ai de ce să-ți faci griji.

-Ce-ai zis? De ce aș vrea să fac asta? Uită-te în ochii mei, ce vezi?

-Ana, tu nu ești tu!  Tu ești doar un avatar, ca și mine de altfel și o știi. O știi foarte bine. Chiar nu ar trebui să îmi pese. Îmi pasă. Nu știu dacă de vină sunt ochii tăi verzi sau altceva… nici măcar nu sunt soțul tău. Știi că cei de la PIVO, Organismul Internațional în Psihologie Virtuală au creat jocul în care ne aflăm chiar acum. Cu alte cuvinte, orice om- scund, înalt, tânăr, bătrân, grăsuț, bogat sau sărac poate testa jocul. Și așa am ajuns eu aici. Tu, la fel ca și mine ești un alter ego, o personalitate alternativă a ta. Trăim o viață dublă aici și tot ce vedem e doar un simplu scenariu. În realitate, ești bine mersi. Sunt lucruri posibile doar în joc….și nimic din ce se întâmplă aici nu e menit să-ți facă rău, deci mi-e greu să înțeleg de ce ai ales un astfel de scenariu, de ce?

-Ce știi tu M? Noi vedem doar ce vrem să vedem și ce dacă? Tot ce știu e că m-am împăcat cu ideea. Atâtea alegeri te pot debusola uneori. Mi se întâmplă uneori la magazin, știi…sunt acolo în fața raftului și vreau să aleg o banală pungă de chipsuri. Ei bine știi câte sortimente sunt? Cu sare, fără sare, la cuptor, crispy, cu 0 grăsimi, cu ambalaj colorat, fără ambalaj colorat. Înțelegi ce vreau să spun? Nu vreau decât o “nenorocită” pungă de chipsuri. Chiar nu mai contează, pot să aibă și culoarea mov. Pentru că face totul mult mai complicat. Așa sunt eu, predictibilă. Și așa vreau să experimentez jocul astă. Dacă avatarul meu se duce și pierde toată distracția, asta e. Pleacă și lasă-mă!

Au trecut doi ani de atunci, eu o să continui să mă gândesc la Ana. Acea persoană pe care am întâlnit-o în programul PIVO sau mă rog, avatarul ei. Nu am mai văzut-o. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă aș întâlni-o pe stradă. Oare ce profesie are, cine e și de ce a ales să intre în  joc doar ca să îi pună capăt? Să aleagă un scenariu atât de pesimist și sumbru…putea să aleagă orice altceva, dar nu boală. Jocul este gândit ca fiecare utilizator să-și creeze un alter ego în acord cu cine și-ar dori să fie. Orice om normal ca mine și ca tine, poate să-și creeze o versiune virtuală a lui, în care orice e posibil. Poți să setezi predefinit jobul, prietenii tăi, statutul tău financiar, stil de viață, mai precis totul. Sunt niște setări speciale. E simplu. La final poți fi oricine ți-ai dorit să fii, poți să fii chiar și o vedetă de la Hollywood sau orice prostie de genul. Prostie, prostie dar funcționează. Hmm și Ana… la urma urmei, noi toți avem propriile alegeri și propriul drum, nu?

***************

Esența: Rândurile de mai sus pot să însemne ceva diferit în funcție de percepția fiecăruia, dragii mei. Ca și temă de reflecție, zilele trecute mă gândeam ca suntem norocoși. Și tu, și eu trăim într-o lume a posibilităților, ni se spune că oportunitățile se află la un click distanță, să îți construiești o voce pare foarte ușor. E necesar doar să le vedem. Întrebarea e, ce ochelari folosim ca să ne trăim pe noi înșine? Să fie adevărat că și noi ne-am creat un avatar în lumea virtuală? Chiar ducem o viață dublă? Cât de fericiți suntem, ținând cont că tehnologia ne conturează un scenariu al tuturor posibilităților? Doar gândiți-vă. Aștept ideile voastre, așa cum le simțiți. Dacă articolul acesta v-a ajuns la inimă, nu uitați să dați Like, Share și să lăsați comentariile voastre! Aștept cu nerăbdare să le citesc.

Pe curând,

Marina

 

English Version

She stood there staring at me. It was about 9 o’clock in the morning. The dawn of the day has arisen more restless than usual in the morning of that day. Everything happens for a reason.

“Well, let’s see this one,” Ana thought as she inserted the bouquet of dahlias into the glass vase that matched nostalgically with her green and cold eyes. She continues to stare at me as if I owe her something. The decor was not the right one for the flowers just received. The smell was rather disgusting, smelling of moldy bodies, hopes consumed until the last breath. They were in a provincial hospital. It does not matter what province or hospital. When you know you only have two months to live, the landscape changes suddenly. You start seeing the world with new glasses. It does not matter that you do not even wear glasses. You need to filter what you see and sneak out bit of color to make life beautiful.

For example, the expression “seeing life in pink” has a pile of truth in it. That’s right! We see the world through the glasses of our emotions, and there are as many hues as emotions are. There is pink for the moments we enjoy and we do not have any care in the world. There are green for our Zen moments, there is red for those loaded with little tenderness and so on. In front of Ana, the lines of the sky seen through the window had deformed in a sad lamentation. The man in front of her was just an unfortunate powerless man who had brought her flowers as a consolation gesture. Ha, ha! How tender it may seem from the outside. A good-looking man gives his wife a bouquet of flowers. And tomorrow they will return home to their expensive apartment, whose happy owners are. Ha ha! Did anybody know that those flowers were going to fill, perhaps, who knows, even the crown to be put on the grave two months later? When you have no time, you can do anything. Fall, yell, scream. You cannot stop the current, so it’s honest to breathe and surrender.

-Ana, it’s a simple mistake, sweetie! We’ll re-analyze it, “adds M., the guy in front of her. And of all this, nothing is true. I went back to you. We can rewrite the story 1000 times. You have nothing to worry about.

-What you said? Why would I want to do that? Look in my eyes, what do you see?

-Ana, you are not you! You’re just an avatar, like me and you know it. You know it very well. I really should not care. I care. I do not know if it’s because of your green eyes or something else … I’m not even your husband. You know that IOVP, the International Organism in Virtual Psychology, has created the game we are right now. In other words, any man – tall, small, young, old, plump, rich or poor can test the game. And so I got here. You, like me, are an alter ego, an alternative personality of yours. We live a double life here and all we see is just a simple scenario. In fact, you are very well in the reality. There are things that are only possible in the game … and nothing that happens here is meant to hurt you, so I find it difficult to understand why you chose such a scenario, why?

-What do you know M? We see only what we want to see and why bother? All I know is that I’ve come to terms with the idea. So many choices can sometimes make you lost. It sometimes happens to me at the store, you know … I’m there in front of the shelf and I want to pick a tiny bag of chips. Do you know how many assortments there are? Salted, salt-free, oven-baked, crispy, 0-fats, with colorful package, without colorful packaging. Do you know what I mean? I only want a “simply” bag of chips. It really does not matter, they can also have the purple color on it. Because it makes all more complicated. That’s why I’m predictable. And this way, I want to experience this game. If my avatar goes and loses all the fun, that’s it. Go and leave me!

It’s been two years since then and I’ll keep thinking about Ana. The person I met in the IOVP program or at least, her avatar. I have not seen her after. I wonder what would happen if I met her on the street. What is her profession, who she is, and why did she choose to play just to put an end to it? To choose such a pessimistic and sad scenario …she could choose anything else, but not sickness. The game is designed for each user to create an alter ego in agreement with who they would like to be. Any normal person like me and you, can create a virtual version of itself, where anything is possible. You can predefine your job, your friends, your financial status, your lifestyle, everything. There are special settings. It’s simple. In the end you can be anybody you wanted to be, you can even be a Hollywood star or any silly thing like this. Silly, but it works. Hmm and Ana … after all, we all have our own choices and our own way, right?

*************

The essence: The above lines can mean something different depending on each person’s perception, my dear ones. As a theme of reflection, the past few days I thought how lucky we are. We are told that we live in a world of possibilities, we are told that the opportunities are just a click away, building a voice seems very easy. It’s only necessary to see the opportunities. The question is, what glasses do we use to live our unique self? Is it true that we also created an avatar in the virtual world? Do we really have a double life? How happy are we, considering that technology outlines a scenario full of possibilities? Just think about it. I wait for your ideas, as you feel them. If this article touch your heart, do not forget to give Like, Share and leave your comments! I look forward to reading them.

See you,
Marina

This Post Has 2 Comments

  1. Foarte bine scris, am citit cu sufletul la gura.Tine o tot asa!!😍😍😍

    1. Draga Feli,

      Mersi pentru super comentariul tau. Ma bucur sa am cititori ca tine 😍😍

      Cu drag,
      Marina

Leave a Reply

Close Menu