Povestea Darului ascuns…

Povestea Darului ascuns

Morala: am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. Ideea e că de multe ori în viață norocul ne surâde…

For English, scroll down!

Într-un ținut îndepărtat, ascuns la marginea deșertului exista un trib de oameni vrednici și gospodari. Tărâmul lor se afla izolat de restul lumii, fiind mai mereu scăldat de văpaia soarelui. Undeva acolo trăiau doi frați fiecare având familia lui și grijile lui. Unul era putred de bogat…adunase încet dar sigur o avere care îi permitea să trăiască pe picior mare. Pe celălalt în schimb, îl rodeau purecii și copiii lui mâncau pâine cu ceai cât era ziua de lungă. Așa că acesta din urmă își luă cămila- singura posesiune, își îmbrățișă nevasta și copiii “de la revedere” și dus a fost.

Trecu o zi, trecură două, trecură patruzeci și nouă.

Și ce să vezi? Omul nostru dă chiar în mijlocul Deșertului de un Megalopolis, de o oază de civilizație. Mai că își trase o palmă de mirare. Undeva la câțiva metri distanță se auzi o voce:

Bună ziua, domnul meu. Ce gând vă aduce pe aici pe la noi?

-Doar gânduri bune, zise omul nostru. 

-V-am întrebat pentru că toți cei care ne trec pragul sunt invitați de însăși Mai Marele Șeic- ABU DHABIR să doarmă în patul său regal și să cineze din bucatele sale suculente.

-Mă bag, spuse fratele cel sărac. 

Ajutat de Slujitor, eroul nostru își schimbă hainele, se ferchezuiește, se primenește. Se bucură de o cină atât de roială cum nici la Crăciun nu vezi, după care se retrage motivând că trebuia să se trezească a doua zi dis-de-dimineață.

povestea darului ascuns
povestea darului ascuns Sursa: Pinterest;

Nici nu apucă să tragă ușa dormitorului că slujitorul se și strecură în spatele lui, zicând că a fost trimis de Rege să îi lase ceva, după care se făcu nevăzut. Primul obiect era o casetă încrustată cu diamante și nestemate felurite. Cel de-al doilea obiect nu reprezenta, în schimb nimic special. Părea o simplă cutie din lemn, de mici dimensiuni, având niște inserții delicate, pirogravate pe suprafața sa. S-a uitat în interiorul ambelor și a observat că în cufărul cel bogat se află doar aer în timp ce în a doua cutiuță se afla un inel din sticlă. Simplu. Verzicios. Ușor transparent, care în lumina soarelui lucea puternic. S-a învârtit, s-a gândit omul nostru până ce somnul l-a biruit. Zorii celei de-a doua zile se iviseră. Odată cu ele răsări și slujitorul:

-Neața, oaspetele nostru prea scump. Cum ați dormit? Împăratul vă mulțumește de vizită și vrea să știe ce ați ales.

Încă buimac, cetățeanul rosti:

-Eu sunt un biet sărman și motivul pentru care am plecat de acasă a fost ca să am ce să pun pe masă. Judecând totuși după cum îmi dictează intuiția, io zic așa. Rămân cu cutiuța de lemn și inelul acela de sticlă întrucât mi-a atins inima cu frumusețea lui. Nu are nimic scump, totuși are ceva special și simt că vreau să îl dăruiesc soției. Cred că i-ar plăcea. Acum dacă mă scuzi, bagajele sunt gata. Zi împăratului că îi mulțumesc pentru ospitalitate. S-auzim de bine!

Pleosc, pleosc, pleosc…se auzeau pașii pe dușumeaua rece a palatului in timp ce Omul nostru se îndrepta spre ieșire.

-Stai, îi strigă din spate servitorul! Împăratul îți poruncește să te întorci!

După alte câteva momente, ajuns în fața împăratului acesta îi adresă următoarele cuvinte:

-Ferice de tine, oaspetele meu pentru înțelepciune. Acel inel de sticlă pe care-l vezi datează de 2000 de ani și mi-a fost lăsat mie de stră-stră-stră-stră-străbunicul meu, Tutankamon. Dintre toate bunurile mele acela este neprețuit. Și în schimbul lui pot să-ți dau la schimb toată averea mea numai pe acela nu.

stima de sine
stima de sine Sursa: Pinterest;

Eroul nostru rămase bineînțeles mut și acceptă cu chiu cu vai ca în schimbul inelului să primească echivalentul kilogramelor lui în aur, 10 perechi de cămile și 5 milioane de dinari. Ajuns acasă își lua soția în brațe și dansând cu ea prin casă îi povestit toată isprava. Pentru că vorba circulă mai repede ca gândul, ajunseseră vorbele acelea și la urechile fratelui său.

Acesta, plin de invidie a pornit și el în aceeași călătorie, a bătut și el la poarta Împăratului. Se lăsase și el luat în ospeție, după care seara și la el Slujitorul a intrat cu cele două cutiuțe, prima din aur, a doua de lemn încrustat. Fratele- avar din fire nu stă prea mult pe gânduri și vârî în geamantan cufărul cu pietre prețioase. Când slujitorul bătu în ușă dimineața, îl găsi pe picior de plecare. La fel cum obișnuia, îl întrebă pe călător:

-‘neața, oaspetele nostru. Cum ați dormit…  nu apucă bine să termine fraza că Fratele strigă nervos la el:

-Servus, ce mai vreți acum? Această cutie de pietre goală e tot ce primesc? Lu’ frate-miu i-ați dat avere mare și mie- care am muncit și sunt un om respectabil în tribul meu ce-mi dați? Păstrați-vă cutia!

După ce a aruncat pe jos cutia, s-a făcut una cu ceața dimineții.

Tribul de care v-am zis se mai găsește și acum acolo, doar că frații de atunci s-au succedat. Timpul și-a spus cuvântul. Și alte generații s-au ivit în loc. Generații care au pasat de la una la alta- Povestea Darului ascuns.

Morala: am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. Ideea e că de multe ori în viață norocul ne surâde de unde ne așteptăm mai puțin de aceea nu strică un pic de deschidere. Valoarea lucrurilor se afla uneori criptată în spatele unor simboluri. Conexiuni. Coincidențe. Depinde de noi să le dăm un sens. Invidia a distrus mai multe caractere decât Cancerul. Fiecare are drumul lui și nu trebuie să ne comparăm. Să știm deci să punem preț pe ceea ce contează cu adevărat și să nu ne luăm după aparențe. Dincolo de ce vedem cu ochii liberi se află o lume bogată în semnificații. Tu ești darul ascuns. Și să îți acorzi valoare găsind acel ceva care îți face inima să bată mai tare, e de neprețuit.

****English version

In a remote land, hidden on the edge of the desert there was a tribe of worthy people and households. Their land was isolated from the rest of the world, being increasingly bathed by the fury of the sun. Somewhere there lived two brothers each with his family and his worries. One was rotten rich … had gathered slowly but surely a fortune that allowed him to live on the big foot. On the other hand, the fleas were eating fruit and his children ate bread with tea all day long . So our hero took his camel-only possession, embraced his wife and children “bye-bye” and was gone.

One day passed, two passed, forty-nine passed and so on.

And what to see? Our man arrives right in the middle of the Desert, to an oasis of civilization. More than a hand of wonder. Somewhere a few meters away a voice said:

-Good day, my lord. What is the thought of bringing you here to us?

“Just good thoughts,” said our man.

-I asked because all those who pass our threshold are invited by the Grand Sheikh himself- ABU DHABIR to sleep in his royal bed and to dine from his succulent dishes.

“I’m going,” said our peasant.

Helped by the Servant, our hero changes his clothes, he begs, he welcomes. He enjoys a dinner so festive that you don’t even see  at Christmas, after which he withdraws, reasoning that he had to wake up the next morning.

stima de sine
self-confidence

He could not even pull the door of the bedroom as the servant slipped behind him, saying that he had been sent by the King to leave him something, and then he went unseen. The first object was a box encrusted with diamonds and unmatched gemstones. The second object was nothing special. It looked like a simple small wooden box with delicate inserts, pyrogravured on its surface. He looked inside both of them and noticed that the rich chest contains only air while the second box had a glass ring  inside. Simple. Slightly transparent, which shone brightly in the sunlight. He turned, thought our man until sleep overcame him. The dawn of the second day had come. With it arised also the servant:

-Morning, our guest. How did you sleep? The emperor thanks you for the visit and wants to know what you have chosen.

Still sleepy, he said:

-I’m a poor guy and the reason I left home was to have what to put on the table. Judging, however, as my intuition dictates, I say so. I stick with the wooden box and that glass ring as it touched my heart with its beauty. It does not seem expensive, yet it has something special and I feel that I want to offer it to my wife. I think he would like it. Now if you’ll excuse me, luggage is ready. Say to the king that I thank him for his hospitality. We hear well!

Pleosc, pleosc, pleosc … the footsteps were heard on the cold floor of the palace as our Man headed for the exit.

– Waiiit, the servant yells from behind! The Emperor commands you to return!

After a few more moments, he came before the emperor and addressed the following words:

– Blessed are you, my wise guest. That glass ring you see, dates since 2000 years ago and was left to me by my great-great-great-great-grandfather, Tutankhamun. Of all my goods, that is priceless. And in exchange for it, I can exchange all my assets only for the one that doesn’t.

Our hero, of course, remained in wonder  and accepted that in exchange for the ring he would receive the equivalent of his weight in gold, 10 pairs of camels and 5 million dinars. Once home, he took his wife in his arms and danced with her around the house telling her all. Because the word circulates faster than the thought, those words came to his brother’s ears.

 He, envious of himself, also set out on the same journey, knocking at the king’s gate. He had also find shelter in the king’s bed. The same way, in the evening the servant entered with the two boxes, the first in gold, the second out of wood. The envious brother did not sit too long in his thoughts and he tosses the precious stone in his bag. When the servant knocked on the door in the morning, he found him on his way out. As usual, the servant asked the traveler:

-Morning, our guest. How did you sleep … it doesn’t take long to finish the phrase that the Brother yells at him nervously:

-Hello, what do you want now? Is this empty box all that I get? You gave my brother a big fortune . I am a hard-working  and  a respectable man in my tribe. Keep your box!

After he dropped the box, he became one with the morning mist.

The tribe I told you about still can be found now, except that the brothers have since then -succeeded. Time spoke its word. And other generations came to the place. Generations that passed from generation to generation the story of the hidden gift.

Moral: The idea is that many times in life, luck surprises us where we least expect it, so be open-minded. The value of things is sometimes encrypted behind symbols… connections…coincidences. It’s up to us to make a meaning out of them. Envy has destroyed more characters than Cancer did. Each one has its own individuality and we must not compare with another human being. So let us know to put a price on what really matters and not to look after ourselves. Beyond what we see with our eyes open, there is a world of serendipities. You are the hidden gift. And to value your abilities by finding something that makes your heart beat faster, is priceless.

marina

A firm believer. 100% WRITING WITH SOUL. I exist to write, I write to exist!

Leave a Reply

Close Menu