Muzeul simțurilor sau tot ce nu am trăit

Muzeul simțurilor

sau tot ce nu am trăit

For English, scroll down!

Tu, un cerșetor de la marginea drumului, renegat de toți. Eu, un simplu trecător nocturn. M-am făcut că nu te văd și nici că mi-ar păsa. A fost flacăra din ochii tăi, pe care am evitat-o cu privirea. De ce m-aș uita eu la un nimeni? Din nimic, Dumnezeu a creat lumea, zic unii…ha, ha, ha. Probabil că tot din nimic, te-am judecat așa de aspru…💙💙💙💙🔮🔮

Dacă ar ști ei, cum mă pierd uneori în mine. Poteci piezișe care duc spre cotloane întunecate. În mine zace tot acel morman de lucruri, sentimente, dorințe, spontaneitate, încântare pe care nu le-am simțit, fiecare cu camera ei. Sau mă rog, rămășițele lor. De la intrare, te va întâmpina o săliță ușor întunecată. Acolo, am așezat în ordine alfabetică toate acele relicve de lucruri care mă sperie pe mine, la mine. 🙃🙃😕😕“Tot ce mi-a fost vreodată teamă să fac, să zic. Nu pot să fiu pur și simplu. Dacă greșesc? Dacă respirând, voi face ceva greșit și mă voi îneca cu propria salivă? Aș deveni ridicol, mai bine nu respir.” Așa scrie pe tăblia care însoțește o vitrină unde sunt expuse temerile mele cele mai adânci, la rubrica Frici Existențiale. De vei avansa în acest loc sinistru, te vei afunda în universul simțurilor pe care le-am reprimat. Ca de pildă, la etajul patru, acolo se află cele mai evidente și bine conservate rămășițe ale viselor pe care le-am abandonat…tot ce-am avut curiozitatea să fac, ca apoi să mă răzgândesc și să le sparg de Zidul Neîncrederii, cu propria mea judecată.

muzeul simturilor

 

Acum ceva timp, am vrut să intru în vorbă cu funcționara de la ghișeu, la Primărie📎📎🏢🏢. Mă aflam acolo ca să plătesc o taxă, ceea ce de la început mi s-a părut o idee stupidă.” De ce să risc eu să mă fac de râs? Cine știe ce-o să creadă, dacă o privesc în ochi și chiar o văd? “Ai fi un nesimțit, mi-am zis în sine mea, ai fi catalogat drept ciudat!” Dacă aș fi văzut-o pentru cine este ea, așa cum e! Dacă aș fi putut să arat că-i apreciez timpul, că o priveam ca pe un egal. Dacă aș fi putut să o citesc, mi-aș fi dat poate seama, că am în față o mamă singură cu doi copii, care depind de ea sau că și ea are aceleași frici ca și mine… sau că are zile în care e obosită, nervoasă, furioasă și se simte copleșită. 😑😑😑🙈🙈🙈🙈Poate are zile din astea, ca mine, ca noi toți. Cu o față plină și misterios făcută să pară că zâmbește tot timpul, ascunde acele zile când se simte singură, zile când nu știe ce va face mâine, zile când e plictisită, când râde din toată inima la o glumă bună…zile și zile. Nu am găsit curaj, am lăsat-o baltă. “Era treaba ei, e plătită să fie la ghișeul nr.4, al Primăriei, nu am de ce să mă simt prost că m-am făcut că plouă!” mi-am zis de încurajare. Mi-a dat chitanța, am pus-o în portofel, îngândurat, bolborosind ceva ce aducea cu un  “La revedere”. Am plecat. Nu o cunosc, nu mă cunoaște.

ce faci
Sursa: Pinterest

În muzeul de care v-am zis, întâmplarea a fost arhivată sub denumirea “Intenția cu numărul 75555546932XWZ538370373”, ca un cod oarecare. Stă acum aici, cu alte lucruri pe care nu le-am simțit, din rușine, de teamă sau…nu mai contează. Și eu sunt un cerșetor, aș da orice pentru puțină încredere. Dacă ei m-ar putea vedea și nu și-ar feri privirea! Pentru că nu ne observăm, deși ne uităm unul la altul. Cunoștințe, dar niciodată cunoscuți. Cineva care să zică “te văd!”, cineva care chiar să vadă, indiferent de cât de dureros ar fi, care să-ți ofere atenția lui, fără limitări, fără interese, fără să te judece și așteptări, știe cumva cineva unde s-ar putea găsi? Mi-au dat lacrimile și inima mi se face mică. Privesc și tot ce văd, e o ceată de oameni care nu aud, nu văd, nu respiră și nu simt.  Sunt oameni cu statut. Poate sunt și ei, la fel ca mine, niște bântuiți, ce cară muzee ale lucrurilor pe care nu le-au simțit. Sunt la fel ca acel cerșetor pe care nu l-am văzut.🙃🙃😕😕💦💦🏢

Pe curând,

Marina

English version

You, a beggar at the edge of the road, reneged by all. Me, a simple night passer-by. I did not see you and I would not care. It was the flame in your eyes, which I avoided. Why would not I look at you? From nothing, God created the world, some say … ha ha ha. Probably out of nothing, I judged you so harshly …💙💙💙💙🔮🔮

If they knew how I sometimes lost myself. Slicks that lead to dark corners. In me there is that pile of things, feelings, desires, spontaneity, delight I have not felt, every one classified in different room. Or, at least, what’s left from it. From the entrance, you will encounter a slightly dark room. That’s where I put in alphabetical order all those relics of things that scare  me. 🙃🙃😕”Everything I’ve ever been afraid to do, say, I can not be simply exist, if I’m wrong, if I breathe, will I do something wrong and drown myself with my own saliva? I’d become ridiculous, I would better not breathe. “This is what is written on the table that accompanies a display case in which the deepest fears are exposed under Extreme Fears label. If you advance in this sinister place, you will implant yourself into the universe of the senses that I have repressed. Like, for example, on the fourth floor, there are the most obvious and well-preserved remnants of the dreams I abandoned … everything I had the curiosity to do, then changing my mind and destroying them by the Wall of Silence, with my own judgment.

 

Some time ago, I wanted to change a few words with the clerk at the City Hall. I was there to pay a fee, which from the beginning seemed like a stupid idea.📎📎🏢🏢 “Why should I risk making myself laugh? Who knows what she will believe, if I look in her eyes and even see her? “You would be a fool, I said to myself, you would have be taken as a freak!” If I had seen her for who she is! If I could show that I appreciate her time, that I looked at her like an equal. If I could read it, I might have realized that I had in front of me a single mother with two children who depend on her or that she had the same fears as I did … or that she had days when she was tired nervous, angry and feels overwhelmed. 😕😑😑😑🙈🙈🙈🙈Maybe she has days like me, like all of us. With a full and mysterious face made to look like she smiles all the time, she hides those days when she feels alone, days when she does not know what she’s gonna do tomorrow, days when she’s bored, when she laughs at a good joke … days and days. I have not found the courage to say something. “It was her job, she was paid to be at the Counter No.4 of the City Hall, I have no reason to feel bad!” I said to myself encouragingly. She gave me the receipt, I put it in my wallet, grimacing, humming something that sounded with a “Goodbye.” I left. I do not know her, she does not know me.

things I did not feel
things I did not feel

In the museum I told you, the incident was archived under the title “Intention number 75555546932XWZ538370373” as a random code. It’s here now, with other things I have not felt, out of shame, fear or … no matter. And I am a beggar, I would give anything for a little confidence. If they could see me and they would not ignore me! Because we do not notice, even though we look at each other. Acquaintance, but never familiar. Someone who says “I see you!”, someone who really sees, no matter how painful it may be, to give you his/her attention, without limitations, no interests, without judging your expectations, does anybody know where it could be find? This thought gave me tears and my heart became small. I look and all I can see is a bunch of people who do not hear, do not see, do not breathe and do not feel. There are people with status. Maybe they are, like me, some haunts souls, who carry the museum of things they have not felt. I’m like the beggar I have not seen that night.🙃🙃😕😕💦💦🏢

See you soon,

Marina

 

marina

A firm believer. 100% WRITING WITH SOUL. I exist to write, I write to exist!

Leave a Reply

Close Menu