Dă drumul la frânghie!

Dă drumul la frânghie!

For English, scroll down!

 Am simțit o presiune încă de mic copil să mă conformez. De asta nu am putut suporta niciodată șefii…ei te obligă să faci lucruri care nu îți plac, să te conformezi la Decalogul organizației. 

Și pentru mine frica cea mai mare a fost și încă e aceea de a nu fi la fel, de a face notă discordantă, frica de a nu mă integra în grup, frica de a fi diferită, presiunea de a mă conforma. Ca un mic bulgăre care se rostogolește la vale, crescând tot mai mare, tot mai mare până când face “BUM”, așa a venit ocazia perfectă pentru ca Universul să mă tragă de mânuță.

Așa apar sincronicitățile în viață. Uneori e nevoie de o piesă de teatru, de un vers auzit la radio, de o întâlnire neobișnuită, de un necunoscut văzut în tren care îți devine coleg(ă) de muncă… ceva care să-ți devieze cursul obișnuit de a acționa…de a gândi, de a experimenta lumea ca să afli de spontaneitățile, incertitudinile suculente ale vieții.

S-a întâmplat ceva similar aflându-mă în sală la piesa de teatru “Ursul” a lui A.P.Cehov, vizionată acum ceva timp în cadrul unui festival de teatru unde am interiorizat mai mult decât aș fi ghicit.  Noi ca indivizi ne torturăm constant, suntem prinși între două perspective, scenarii de a ne trăi. 

Unul e reprezentat de intuiție, ceea ce simțim natural, sincer să facem, instinctul primordial, vocea noastră interioară autentică. 

Celălalt însă e dat de teamă, frâna, rațiunea care analizează ostentativ, ne sufocă pretinzându-ne că avem o anume reputație de păstrat. 

da drumul la franghie-Serendipity blog
da drumul la franghie-Serendipity blog

“Ai înnebunit? Tu ești un om de cuvânt. 

Ce va zice soțul/fratele/vecina/amanta/șeful/purcelul etc.?”

Verticalitate glorioasă față de cine suntem, de gloriosul nostru sine. Și mai exact, mă întreb cine suntem?! Ce avem de pierdut dacă dăm drumul frânghiei de care ne ținem cu dinții ca nu cumva să cădem … ca să realizăm că prăpastia era doar în capul nostru și că în realitate ne aflăm în siguranță pe uscat?! 

Ținem totuși acea frânghie strâns cu dinții crezând că ne aflăm în pericol, pericol de neconformare. Că cineva care nu ne cunoaște va pune ștampila “C-I-U-D-A-T” gravând asupra noastră un blestem, un nor mare, negru și greu de ridicol. Încă odată, cine suntem mai exact?! Suntem niște paltoane într-un dulap, niște scaune și ceva mobilier, nimicuri, chichițe, artefacte pe care le strângem după noi de pe la promoții de toamna trecută, un scaun de birou, un laptop, o mașină.

 Fără un suflet– hainele sunt doar cârpe și mașina pe care o deținem e doar o aglomerare de șuruburi și ceva fierătanii. La fel cum noi devenim o aglomerare de lucruri fără valoare, de oameni care nu ar trebui să ne fie prieteni, de alimente care nu au ce căuta în frigider și așa mai departe.

Uneori să faci ce simți înseamnă să fii ridicol, să fii inoportun și inconfortabil să ai o voce, vocea ta reală, să lași orice scuză deoparte și să-ți amintești. Vestea proastă e că vom da ortul. Vestea bună e că vom da ortul. Tu când ai de gând să dai drumul la frânghie?

Pe curând,

Marina

I felt a pressure as a child to comply. That’s why I could never stand the bosses … they force you to do things you don’t like, to conform to the Decalogue of the organization.

And for me the biggest fear was and still is to be different, to make a discordant note, the fear of not joining with the group, the fear of being different, the pressure to conform. As a small bulge that rolls down the valley, growing bigger and bigger until it makes “BUM”, this is the perfect opportunity for the Universe to shoot at me.

That’s how synchronicities come to life. Sometimes it takes a play, a verse heard on the radio, an unusual meeting, a stranger seen on the train who becomes your work colleague … something to divert your usual course of action … to think, to experience the world to find out about the spontaneities, the juicy uncertainties of life.

Something similar happened while I was in the room at the play “Bear” by A.P. Chekh, watched some time ago at a theater festival where I had more interior than I would have guessed. We as individuals constantly torture ourselves, we are caught between two perspectives, scenarios of living.

One is intuition, which we feel natural, sincere to do, the primal instinct, our authentic inner voice.

da drumul la franghie-Serendipity blog
let it go-Serendipity blog

But the other one is being afraid, the brake, the reason that makes us analyze ostentatiously, that suffocates us by pretending that we have a certain reputation to keep.

“Did you go crazy? You’re a man of word.

What will the husband / brother / neighbor / lover / boss / piglet say?”

Glorious verticality to who we are, to our glorious self. And more precisely, I wonder who we are? What would we have to lose if we let go of the rope we hold with our teeth so we don’t fall … to realize that the gap was just in our heads and that we are actually on the ground safely?!

We still hold that rope tightly with our teeth, believing that we are in danger, danger of non-compliance. That someone who does not know us will put the stamp “S-T-R-A-N-G-E” engraving on us a curse, a big cloud, black and difficult to ridicule. Once again, who are we? We are some coats in a closet, some chairs and some furniture, nothing, little things, artifacts that we collect after us from last fall’s promotions, an office chair, a laptop, a car.

Without a soul – the clothes are just clothes and the car we own is just a crowd of screws and some cold parts. Just as we become an agglomeration of worthless things, of people who should not be our friends, of foods that have nothing to do in the fridge and so on.

If doing what you feel means to be ridiculous, to be inopportune and uncomfortable to have a voice, your real voice, to leave any excuse aside and to remember. The bad news is that we will die someday. The good news is that we will die someday. When are you planning to release the rope?

See you soon,

Marina

 

marina

A firm believer. 100% WRITING WITH SOUL. I exist to write, I write to exist!

Lasă un răspuns

Close Menu