A fi sau a nu fi?

A fi sau a nu fi?

Unde începe călătoria spre descoperirea de sine? Pentru cei care s-au intrebat măcar o data, raspunsul meu e …

Eu nu-mi aparțin pe deplin la fel cum valurile înspumate ale mării nu aparțin țărmurilor imense ce par să le înghită. Eu sunt foc asurzitor. Ard de nerăbdare să descopăr în fiecare zi indicii despre o ființă superioară. Aşa cum îmi doresc să devin.

Sunt amprentele de tandreţe lăsate în diferite colţuri de suflet ale oamenilor pe care i-am iubit cândva sau pe care încă îi mai iubesc. Sunt milioanele de întrebări care aterizează şi decolează de pe aeroportul din mintea mea. Sunt răspunsurile la acele întrebări.

Sunt emoţiile cu care îmi pictez lumea din jur. Sunt bucurie dusă la extaz şi întreruptă pe alocuri de reprize de nostalgii mărturisite sau nu. Sunt rănile pe care le port cu mândrie în piept ca şi dovadă a faptului că fragilul se întrepătrunde cu umanul. Ca şi mărturie că da- uneori, lacrimile se succed şi celui mai strălucitor zâmbet. Sunt eu. Şi am învăţat să trăiesc cu cele două faţete ale mele, cu ideea că sunt condamnată la efemeritate. La fel cum lumina are nevoie de întuneric pentru a-şi face simţită prezenţa, aşa şi în mine se regăsesc energii opuse. Sunt o contopire a celor mai de temut frici şi a celor mai înalte trăiri de care sunt capabilă. Sunt pur şi malefic. O infuzie de neputinţă şi îndrăzneală, îmbrăcate frumos într-un chip de copil. Sunt un paradox. Un yin şi un yang, minciună şi adevăr, vis şi suspiciune, îmi asum o existenţă ce se va pierde în marea  de trăiri a universului. Asta sunt şi fiecare fibră din mine reprezintă mister.

 

“Sunt amprentele de tandrețe lăsate  în diferite colţuri de suflet ale oamenilor pe care i-am iubit cândva sau pe care încă îi mai iubesc.”

 

Sunt o poartă spre un nou început. A se citi aceste rânduri de la final la capăt. Doar eu. Sunt răsăritul visurilor mele latente şi apusul tuturor speranţelor ce s-au sufocat în realism. Sunt frumusețea ce o văd în lume. Am auzit afirmația într-un moment în care chiar aveam nevoie.Da. Aşa e. Frumusețea se află în ochii celui care privește.

Vă provoc sa găsiţi propriul înţeles cu privire la întrebarea propusă şi aştept comentariile voastre.

Inspiraţie!

Poza e de pe o străduţă foarte dragă mie de prin Bucureşti. Enjoy it!

This Post Has 2 Comments

  1. we should be proud to get the oportunity to be human been, we are the only animal who can realize this, to have the chance to connect with your own soul and recieve answers from her.
    Really nice wrote, congrats and the best for the future.

    1. Hello Rami,

      Thank you for your sincere thoughts. Indeed it takes some courage and self-knowyedge. Nice said.

      Thank you for the warm wishes!

Leave a Reply

Close Menu