Toți am fost acolo!

Toți am fost acolo!

For English scroll down ✨

👉Now you can listen to this article in the podcast version

De expresia “patul lui Procust” am auzit prima oară la ora de română, moment aflat acum la zeci de ani lumină distanță de atunci. Cu toate astea ceva mi-a atras atenția în istorisirea aceea, ceva care m-a făcut să păstrez informația etichetată ca “de folosit cândva, la nevoie” în sertarul memoriei. Profa, o povestitoare desăvârșită ne-a vorbit cu pasiune despre ce presupune. În mitologia greacă, Procust un tâlhar grec obișnuia să atace drumeții obligându-i să corespundă dimensiunilor patului. Toate bune și frumoase, cu ce ne afectează pe noi? Pare chiar băiat de treabă, nu? Stați că mai urmează o parte. Stimabilul avea două paturi. Cei care erau înalți erau puși în patul de dimensiuni mici iar cei scunzi în patul mare după care li se alungeau picioarele. Îngrozitor nu? Indiferent de înălțime, densitate, culoarea părului, ADN etc., nimeni nu scăpa de tortură. Și noi am fost și suntem încă fericiții posesori ai unui astfel de pat, asta nu înseamnă că suntem neapărat ghinioniști.

Trăim chiar frumos în unele clipe. Devenim chiar entuziasmați de viața pe care o ducem, simțim că e ușor, poate prea ușor ca să fie pentru noi. Nu merităm să fie chiar așa. Uităm că “greu” e de cele mai multe ori un drum înfundat și nu sensul bun de mers. Mereu se va găsi un fel de Procust care să ne arate cum stă treaba, care să ne tortureze cu întrebări. Ai înnebunit? Unde or să te ducă alegerile acestea? Pe vremea mea era scandalos, nu te gândești puțin la consecințe? Din ce o să trăiești? Ce o să se aleagă de viața ta? Prostii, trebuie să muncești din greu că așa se obțin lucrurile. Prostii, încetează cu visatul la cai verzi pe pereți. Maturizează-te! Când ai de gând să faci un credit? Când o să fii și tu responsabil? Cum e posibil așa ceva? Prostii, prostii, prostii.

Și pierdem puțin câte puțin ceva din entuziasmul și din siguranța pe care o simțeam referitoare la alegerea noastră, la job, la prieteni și exemplele pot continua.

#Ascultă articolul în varianta podcast:

Serendipity blog by Serendipity Blog

This episoade contains the newest article on Serendipity blog ✨Today’s topic is related to how other people’s beliefs and opinion should not define our choices or worthiness


Ce-i drept, nu pierdem un picior sau nu ne sângerează vreo rană ca în povestea cu tâlharul. Mai rău! Nu, pierdem acea scânteie, acea siguranță, acel ceva care ne aparține doar nouă. Să știți că și sufletul are răni și bube și cicatrici. Ele pot fi provocate de noi sau provocate de alții. Ce ne scapă din vedere e faptul că acești “alții” nu pot înțelege cu adevărat acea intuiție care se află noi, acea voce dinlăuntrul nostru. Atunci când ceva e prea greu de înțeles devine imposibil dar imposibilul poate deveni posibil atunci când știi cum. Noi și doar noi am putea ști cum. Torturatul acesta “de dragul de a încăpea și noi”, ne face doar să ne pierdem puțin câte puțin. Atât. Cedăm puțin, facem doar un pas în spate la început. Ne injectăm doar puțin din acel scepticism. Ușor, ușor apar și simptomele.

Dezamăgiri, la început mai mici după care se fac ca un bulgăre imens și o iau la vale în direcția nostră, nu în direcția lui Procust care ne-a impus gândul acela pesimist, negativismul. Culmea! Și începe să fie greu. Deci avea dreptate acel Procust din viața noastră- așa trebuie să fie, cu dificultăți, cu nefericire, cu multe drame și luptat cu morile de vânt.

Stop cadru, stop joc! Și noi am fost acolo, aflați la margine de drum, la intersecție de gânduri. Noi și acel Procust! Am dansat și vom mai dansa pe marginea prăpăstiei până când vom spune “Piua!” pentru a ieși din joc. Dar, ce-ar fi dacă l-am pune pe acest Procust pe fugă? În definitiv, e nevoie de curaj pentru a-i ține piept, e nevoie de un:” Nu, am drumul meu și deciziile îmi aparțin- bune sau rele!”. Așa că data viitoare când te întâlnești cu Procust, dragă cititorule transmite-i mesajul din partea mea! Și ai grijă pe cine lași să se infiltreze într-un loc atât de prețios ca sufletul tău. Închei articolul cu ce îi spunea vulpea micului prinț “Nu poti vedea bine, decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.”

Pe curând,

Marina

✨✨✨✨✨✨

English version

About the phrase “the bed of Procust” I heard the first time in the Romanian literature class, a moment that is now at  light years away. Still, something caught my attention in that story, something that made me keep the information labeled “to use once in need” in the memory drawer. The teacher, a perfect storyteller, has passionately told us what does the expression mean. In Greek mythology, Procust- a Greek robber used to attack travelers by forcing them to fit the size of his bed. All good and beautiful, how does it affect us? Looks like he was a really good guy, right? Just wait for the next part. This guy had two beds. Those who were tall were placed in the small bed, and those who were small were placed in the big bed,and after their legs were elongated. Terrible right ? No matter the height, density, hair color, DNA, etc., no one escaped torture. And we were and still are the happy owners of such a bed. That does not mean that we are necessarily unlucky. We live really nice in some moments. We are even excited about the life we ​​are going through, we feel it’s easy, maybe too easy to be for us. We do not deserve it to be that way. We forget that “hard” is often a closed road and not a good way to go.

There will always be somene like Procust that will show us how the things work, to torture us with questions.

Are you crazy? Where are  these choices going to take you? It was scandalous in my time, don’t you think about the consequences? How are you going to live? What will be chosen of your life? Nonsense, you have to work hard to get things done. Nonsense, cease with the daydreaming. Grow up! When are you going to make a credit? When will you be responsible? How is that possible? Nonsense, nonsense, nonsense.

 

#Listen to the article in English (Podcast version):


✨Today’s topic is

English Version by Serendipity Blog

We’ve all been there!

And we lose a little by little from our enthusiasm and the certainty we felt about our choice, regarding our job, our friends and examples cancontinue.
Well, we do not lose a leg or we do not have a bleeding wound like in the story. Worse! No, we lose that spark, confidence, a thing that only belongs to us. Know that the soul has wounds and bubbles and scars. They can be caused by us or caused by others. What we get out of sight is that these “others” can not really understand that intuition that is ours, that voice inside us. When something is too difficult to understand becomes impossible, but the impossible can become possible when you know how to do it. Us and only us could know how. This torture “for the sake of fitting in,” just makes us lose little by little. Both. We take a little, we just take a step back at the beginning. We’re just injecting a little of that skepticism. The symptoms are showing up slowly slowly.

Disappointments, at the beginning of a smaller size, are becoming a huge ball and are falling down in our direction, not in the direction of Procust who imposed that pessimistic thought, negativity.

Peak! And it starts to be difficult. So it was right what Procust predicted in our lives- this way must be,  with difficulties, with sadness, full of drama and fought with windmills.

Stop frame, stop playing! And we were there also, at the edge of the road, at the intersection of thoughts. We and that Procust! We danced and we will dance on the edge of the gap until we say “Stop!” To get out of the game. But, what if we put this Procust on the run? After all, courage is needed to keep us safe, it needs a: “No, I have my way with my decisions good or bad!” So the next time you meet Procust, dear reader, forward this message from my side! And take care of whom you let infiltrate in such a precious place as your soul. I will conclude the article with the fox words to the little prince: It is only with the heart that one can see rightly. What is essential it’s invisible to the eye. “

See you soon,

Marina

Leave a Reply

Close Menu