Cum arată universul tău interior?

Cum arată

Primul guest post marca Serendipity Blog

universul tău interior?

Deschid ochii înăuntrul meu și văd picături mari de rouă pe frunzele mari, luxuriante și verzi. Mă întind în pânza de păianjen mătăsoasă ca într-un hamac, cu un zâmbet mare pe față și pace în inima mea. Bine ați venit în universul meu!

Întreaga pădure este plină de culori, mai mult decât poate vedea ochiul uman. Văd copaci, izvoare, lacuri, cascade și, da, o mulțime de curcubee pe care pot înota și mă bucura de senzația oferită de fiecare baie de culoare.

Există tot felul de animale colorate, cu o privire profundă în ochii lor, care se apropie de tine pentru a le mângâia și a fi lângă tine. Există și nori mari și pufoși de culori diferite și, da, poți dormi și tu pe ele. Baloane mari, uriașe, de săpun, pe care poți sări, sări, la nesfârșit.

universul interior guestpost
universul interior guestpost

Toți oamenii care sunt acolo sunt complet goi, pentru că acolo nu există rușine, nici mândrie, vanitate, invidie sau răutate. Între toți există doar o dragoste nesfârșită, necondiționată, atât de reală, încât aproape o poți simți pe cerul gurii, ca o frișcă multicoloră. Oamenii se simt reciproc la un nivel mai profund, fără a fi nevoie de cuvinte, doar o privire în ochi, în suflet, căldura pielii atingătoare, senzația ritmului bătăilor inimii, o îmbrățișare îndelungă.

Există o mulțime de fructe care să vă potolească … bine, nu există senzație de sete și foame, doar plăcerea de a vă bucura de gustul, textura, mirosul și bogăția diferită a fructelor de acolo. Toate animalele și oamenii sunt vegetarieni și nu există semne ale evoluției supraviețuirii: gheare, colți, coarne. Pentru că nu există lupte, de orice natură. Puteți simți generozitatea copacilor, oferindu-și fructele, îi îmbrățișez și simt că sunt în viață și ei vorbesc între ei și cu noi în timp ce vântul trece ușor prin frunzele lor. Simt viața din ei.

Evoluția constă în adaptarea la starea continuă de iubire și conectarea și acceptarea totală la acest univers, astfel încât toate animalele s-au adaptat pentru a-și exprima integralitatea și unicitatea. Aici există o mulțime de aripi de diferite forme și dimensiuni, din texturi diferite, există piele sclipitoare și scânteietoare, ochi strălucitori. Eu am aripi de mătase nesfârșite și păr plutitor multicolor, care are o viață proprie.

Sunt sunete frumoase care vin de pretutindeni, cântece de animale, ciripit de păsări, sirene, clinchete de clopote, harpe, flauturi, picături de ploaie și cascadele cântă și ele.

Puteți zbura, puteți pluti, puteți sări, puteți înota în aer, deoarece nu există noțiunea de gravitate, totul curge într-o armonie totală. Și uneori, poți alege să nu ai un corp și să te disipezi în miliarde de particule și doar să faci parte din toate acestea, lasă-te să cazi în pădurea imensă și infinită, vie și conectată.

Nu există suferință, nici singurătate, nici un lucru care ar face ca o lacrimă să cadă, doar lacrimi de bucurie pură.

Îmi place universul și mă întorc acolo din când în când, ca să simt cum este. Încă pot simți toate senzațiile de pe pielea mea și tânjesc după acel păr și acel gust delicios din gură. Este coconul meu de fericire.

Dar, se mai întâmplă, ca înăuntrul meu să sălășluiască câteodată și alte locuri, complet diferite. Pot găsi deșerturi zbuciumate de tornade, aride și secetoase, în care mă târăsc cu disperare, fără a avea o țintă anume. Și când puterile mă lasă, mă scufund cu deznădăjduire într-un nisip mișcător.

universul interior-cadere
universul interior-cădere

Și orice aș face, oricât m-aș zbate, e din ce în ce mai rău, mă sufoc, și înghit nisip, mă strânge totul în jur și mâinile-mi sunt obosite, dar mai obosit mi-e sufletul.

Când cred că totul ia sfârșit, cad într-o cavernă fără fund, tenebroasă, cumplit de rece și umedă, cad în întuneric și în neștire, și aștept impactul final, dar aș scăpa ușor dacă s-ar întâmpla asta. În schimb, cad și cad, și spaima mea crește și nu se mai oprește.

Într-un final, sufletul meu cedează, panica atinge cote maxime, și mă opresc brusc din cădere. Ce mă oprește sunt mii de cârlige care mi se înfig în piele și de care atârn acum. Greutatea corpului meu e pe măsura durerii pe care o simt, dar mai greu mi-e sufletul.

Atârn așa, parcă o veșnicie, nu văd nimic în jur dar parcă întunericul este mai dur decât frigul, doar de aș putea să văd o rază de lumină, aș ști că mai am o speranță, ca va fi cumva mai bine.

Totul se termină când ultima lacrimă mi s-a scurs, când corpul meu a dat ultimul tremur, când din piept îmi iese fără știrea mea, un ultim strigăt înfrigurat, de om învins.

Aceste două universuri sunt două crâmpeie din ce pot trăi, simți înlăuntrul meu. Pot trăi mii de vieți în câteva clipe sau o clipă dintr-o veșnicie.

Lumea din mine este la fel de nemărginită ca cea din afara mea, doar că ochii mei nu vor putea vedea niciodată cât pot simți cu sufletul meu.   

Despre Mihaela, ar fi multe de spus. E omul acela frumos care împărtășește din frumusețea ei cu ceilalți prin intermediul sesiunilor ei  de training, prin implicare în comunitate și real interes pentru ceilalți.  Am cunoscut-o într-o zi cu soare și de atunci mi-am spus că nu o să o las să plece- scriitoricește vorbind….așa că iată aici câteva frânturi din universul  ei interior. Mai multe găsiți pe blogul ei AICI!Dacă v-a plăcut ce ați citit, atunci dați un semn printr-un comentariu la postare. Huuug! Dacă vă doriți și voi să împărtășiți o scriere de suflet sau ceva util pe Serendipity, acum aveți ocazia. Reach me anytime cu un mesaj pe Facebook !!

Pe curând,

Marina

 

Mihaela Bacanu

Ține minte când a intrat pentru prima oară, o copiluță mică, la biblioteca județeană, și a lăsat-o mama ei acolo, pentru câteva ore, a fost ca și când ar fi poposit într-un paradis. A așteptat cuminte pe un scăunel, citind din Moby Dick. Acum e mare, și vrea să lase cuvintele care s-au strâns în ea, să răsufle, să călătorească spre alții, poate vor ajunge într-o zi, la o copiluță, citind timid din primul ei roman. Își face curaj să își aștearnă sufletul, așa cum e el, cu tot ce are și n-a fost să fie, pe blogul ei-AICI

Leave a Reply

Close Menu