Ce facem cu finalurile nașpa despre care nimeni nu vorbește?

Ce facem cu finalurile nașpa

despre care nimeni nu vorbește?

For English, scroll down!

 Am sărit, rugat, implorat, cerșit o fărâmă de “îmi pasă”.💙 M-am pus în ușă încercând să împiedic oameni să plece. În zadar.  Ca o oglindă ce se sparge în mii de bucățele, prăbușindu-se de podea așa s-au dovedit toate aceste încercări. Am crezut că pentru a-i ține acolo era nevoie ca eu să dau cât pot de mult. Să demonstrez că meritam atenția și acceptarea lor. M-am înverșunat să-i fac să vadă, deși aveau permanent spatele întors spre mine, mult prea indiferenți la ce se întâmplă în jurul lor, darămite să țină cont de un alt biet suflet. Am lăsat să ardă o iubire care era sortită să fie scrum. Am întors spatele la rândul meu, mimând acel comportament ca să văd cum se simte să fii de cealaltă parte a tunelului. Durere… peste tot durere, țâșnind din cele mai întunecate crăpături interioare, lacrimi înghițite în loc de ceai. Doar cei care au iubit pe cineva dincolo de cuvinte știu ce înseamnă. 

Și ghici ce? Timpul își urmează cursul. ☄🙃Nu se împotmolește de o iubire neîmpărtășită, de o prietenie otrăvitoare, de un job toxic. Mă întreb ce facem cu tot ce nu am înțeles, cu situațiile dureroase suspendate în eter, ocupând spațiu undeva, de parcă ar fi o mobilă veche aflată încă în casa amintirilor noastre. Nu avem cum s-o ștergem. Să ne ștergem memoria ca în filmul acela “Eternal Sunshine of the Spotless Mind”. Eu cel puțin nu știu cum.  Poate aceștia sunt demonii interiori cu care toți ne confruntăm. Ce facem cu tot materialul acela radioactiv care se elimină greu din organism?Ce facem cu faptul că ne-am implicat, am oferit, am crezut, am dat tot ce-a fost mai bun ca în schimb să fim urâți pe față, umiliți, huliți și alungați din poveste? O poveste care părea atât de reală cândva, cu tot cu durerea că am fost protagoniști? Un dans care ne omora încet, dar sigur. Ce facem cu finalurile nașpa de care nu auzim în cărți sau în filme? Ce facem cu oamenii în coadă de pește, finalurile în coadă de pește? În care oricât am încerca să scoatem un înțeles, chiar nu e niciunul. 

durerea de a pierde
durerea de a pierde

Capitol încheiat. O cutie ermetică închisă pe care scrie CENZURAT.💫💫Un “eu” care care se va vindeca mai anevoios. Orbi.  Cât de orbi am putut fi să nu vedem semnalele, evidentul? Să acționăm ca și cum nu ni se poate întâmpla nouă? Am pierdut doar ceea ce nu avem nevoie, am ajuns aici după un șir lung de peripeții și știm că mai urmează altele, aș adăuga eu. Ce pot să garantez e că toți oamenii pe care nu i-am înțeles nu erau pe măsura valorii noastre umane. Nu, nu avem aceleași valori. Nu, nu toate experiențele sunt faine și atâta timp cât vedem cine ne  e cu adevărat prieten și cine nu, putem să devenim mai fermi. Atât timp cât suntem recunoscători că aflăm ce puternici suntem, vom putea să ne înțelegem pe noi mai întâi….dincolo de toate întâmplările- greu de înțeles din viața noastră.

Hei, eu sunt cu tine. Sunt și eu o dovadă a faptului că unii oameni sunt ca o rază de soare în momentul în care apar. Unii total neașteptat…îți aprind această scânteie pe care nu știai că o ai în tine.  Alții te vor umili, vor vrea să te vadă jos. Unii se vor simți amenințați de dragostea și sinceritatea ta. Alții te vor prețui cu riscul propriilor lor vieți, în timp ce unii te vor băga în căcat. Singura constantă rămâi tu. Mulțumesc să citești acest articol și să fii motivul meu nr. 1 pentru a simți recunoaștere azi. Te iubesc!💙💙💙

Pe curând,

Marina

English version

I jumped, prayed, begged, begged for a piece of “little bit of care.”💙 I got in the door trying to prevent people from leaving. In vain. Like a mirror that breaks into thousands of pieces, crashing to the floor so all these attempts have been proven. I thought that to keep them there I needed to give as much as I could. To show that we deserve their attention and acceptance. I was embarrassed to make them see, though their backs were permanently turned towards me, far too indifferent to what was going on around them, yet willing to consider another poor soul. I let a love burn that was doomed to be ash. I turned my back, mimicking that behavior to see how it felt to be on the other side of the tunnel. Pain … everywhere pain, spurting from the darkest of the inner cracks, tears swallowed instead of tea. Only those who have loved someone beyond words know what it means.

And guess what? Time follows its course. ☄🙃It is not hindered by an unrequited love, a poisonous friendship, a toxic job. I wonder what we do with everything we didn’t understand, with the painful situations suspended in the ether, taking up space somewhere, as if it were an old piece of furniture still in our memories. We have no way to delete it. Let’s erase our memory like in that movie “Eternal Sunshine of the Spotless Mind”. At least I don’t know how. Maybe these are the inner demons that we all face. What do we do with all that radioactive material that is difficult to remove from the body? What do we do with the fact that we got involved, offered, thought, gave everything that was best to be hated, humiliated, hollowed out of the story? A story that once seemed so real, yet with the pain that we were the protagonists? A dance that slowly but surely kills us. What do we do with the crap endings we don’t hear in books or movies? What do we do with people in the fishtail, the fishtail endings? Wherever we try to make sense, there really is none.

the pain of losing
the pain of losing

Chapter ended. A closed hermetic box that writes CENSORED. 💫💫An “I” who will heal more trouble. Blind. How blind could we be to not see the signals, obviously? Why do we act as if it cannot happen to us? We just lost what we don’t need, we got here after a long series of trips and we know there are more, I would add. What I can guarantee is that all the people we didn’t understand were not matching our values. No, we don’t have the same values. No, not all these experiences are good and as long as we see who really is our true friend and who is not, we can become stronger. As long as we are grateful to know how powerful we are, we will be able to understand ourselves first and foremost… beyond all the happenings – difficult to understand in our lives.

Hey, I’m with you. I am also a proof that some people are like a ray of sunlight when they appear. Some totally unexpected … I light this spark that you didn’t know you had in you. Others will humiliate you, they want to see you down. Some will feel threatened by your love and sincerity. Others will value you at the risk of their own lives, while some will take you for granted. The only constant is you. Thanks for reading this article and for being my reason no. 1 to feel gratitude today. I love you!💙💙💙

See you soon,

Marina

marina

A firm believer. 100% WRITING WITH SOUL. I exist to write, I write to exist!

Lasă un răspuns

Close Menu