Căutătorul sau acolo unde se termină drumul….

Căutătorul

acolo unde se termină drumul

For English scroll down!

 Nenea Einstein a spus că nu poți rezolva o problemă cu aceeași minte cu care ai creat-o, sau mai bine zis cu aceeași gândire. Eu aș merge un pic mai departe și l-aș completa pe baza unor observații pur subiective: Nu poți să rezolvi o problemă cu aceeași atitudine cu care ai căutat-o. Eu, vezi tu am întâlnit de-a lungul timpului un anumit personaj, de suficient de multe ori cât să știu cu acuratețe pe cine am în fața mea.

Să-i spunem Căutătorul. Dacă i-ai privi ochii ai observa că sunt ușor obosiți și cutele din jurul lor sunt învinețite. Sunt genul de oameni care par că tocmai au terminat acum 5 minute de luptat în arenă cu o mână de tauri într-o  coridă și mai urrmează pentru că nu degeaba i se spune Căutătorul. 

Mintea sa e un spațiu vast în care zilnic se construiesc clădiri de gânduri, zgârie nori chiar. Există chiar de la intrare o pancartă pe care scrie mare Șantier în lucru. Pare genul acela sigur pe sine și pe ceea ce caută, pe ce urmează să fie deși e un zăpăcit notoriu, aflat veșnic la o intersecție de drumuri din mintea sa, prins între revolta față de o structură socială care îl constrânge în care de multe ori nu se regăsește și avântul de a-și construi propriul drum. Și se luptă. Și lumea i se pare mai nedreaptă ca niciodată, mai absurdă mai rău-intenționată. Și uită… 

acceptare de sine
acceptare de sine

Uită că aceasta e făcută din oameni care se străduiesc….fiecare… fiecare din ei face ce știe fiecare în parte mai bine.

 

Tu însă continui să te lupți pentru că suferința lor ți se pare absurdă.

 

Și uiți că suferința lor e și suferința ta.

 

Și cauți. Și uiți că ceea ce cauți tu caută de fapt și ei. Și uite așa ca niște stele aflate la 1 metru distanță, răceala zidurilor dintre noi vine să adauge la răceala regulamentară. Și ți se pare nedrept. La urma urmei ești Căutătorul și te crezi îndreptățit să fii plasat pe un raft ușor mai sus decât restul din magazinul universal numit Lumea. Tu nu poți să fii pus pe aceeași stativă cu muncitori în salopete sau puștani răzgâiați sau babe care se plâng de dureri de șale. Și te lupți ca să le arați că locul tău e mai sus. Și construcția gândurilor tale se scutură din toate încheieturile pentru a arăta cât de bazat ești, ce capabil!

Numai că după atâta căutat te trezești cu mâna întinsă ca a regelui Lear. Și realizezi că și drumul acesta în care te-ai încrezut nu a fost altceva decât unul înfundat. Și nu, la capătul lui nu găsești nici un sens pentru simplul fapt că nu are un sens. E timpul să admiți că te-ai înșelat, e timpul să admiți că atât timp cât te lupți cu ceva îi dai mai multă putere….nu a fost o Căutare, a fost o luptă, o încercare jalnică de a acoperi niște goluri evidente. Da’ uite că de fapt fericirea e doar un efect, la fel și speranța ta că vei fi văzut, admirat, apreciat când vei găsi sensul. 

fa rai din ce ai
fa rai din ce ai

La fel ca și Căutătorul poate că de fapt noi avem șansa să găsim doar în momentul în care ne oprim din a mai căuta, doar când recunoaștem că ne căutăm de fapt pe noi în absolut toate întreprinderile noastre mai mici sau mai mari. Sau cum stătea scris acum demult acolo unde se termina drumul “Nu mai încerca!”.

Poate doar atunci valurile se vor calma pentru a face loc răspunsului. Răspuns care nu are nimic de-a face cu o reparație capitală a noastră, ci doar cu o schimbare de direcție. Poate că ce vom afla se află chiar sub nasul nostru….chiar sub…..nasul nostru. Și cine suntem cu adevărat când nu ne vede nimeni nu are nevoie de o altă cremă de îmbătrânire care să ne asigure o piele ca de fund de bebeluș, nici de o altă mașină mai fițoasă decât cea pe care o avem acum, nici de un iubit sau de o iubită mai mișto decât înainte, nici de un alt loc sub Soare în care chipurile am regăsi într-un final sensul pentru că cine dă sensul suntem chiar noi! Tu….tu…și tu! Eu….eu….și eu! Frumusețea pe care am găsit-o noi vine din acceptare. Acceptarea de a face rai cu ce avem. Și poate în definitiv chiar nu ne lipsește nimic. Suntem întregi, faini, ok așa cum am intuit întotdeauna din momentul în care facem pace cu lumea, pace  cu noi. Din renegați, ne descoperim reînnoiți. Renunțând la finaluri găsim începuturi și poate că doar așa luându-ne adio de la mintea din trecut putem să ne regăsim așa cum știm că suntem. Minunați, visători, cutezători!

Pe curând,

Marina 

English Version

Grandpa Einstein said that you can’t solve a problem with the same mind you created it, or rather with the same thinking. I would go a little further and complete him based on purely subjective remarks of myself: You can’t solve a problem with the same attitude you were looking for. You see, I have met a certain character over time,  enough times to know exactly who I have in front of me. Let’s call him The Seeker. If you looked into his eyes you would notice that they are slightly tired and the wrinkles around them are bruised. They are the kind of people who seem to have just finished fighting in the arena 5 minutes ago with a handful of bulls in a bullfight because it is not in vain that his name is The seeker.

His mind is a vast space in which buildings of thought are built every day, even skyscrapers. There is a sign right at the entrance that says Site Under Construction. That guy seems confident in himself and in what he is looking for, in what he is going to be, although he is notorious confused, forever at an intersection of roads in his mind, caught between the rebelling against a social structure that forces him to often take the urge to build one’s own path. And he fights. And the world seems more unjust than ever, more absurd, more malicious. And he forgets …

He forgets that the world it is made of people who strive… .each each of them does what each one knows better. But he is continuously fighting because their suffering seems absurd to him. And he forgets that their suffering is also his suffering. And he is looking. And he forgets…. Like some stars at a distance of 1 meter, the coldness of the walls between us comes to add to the regular coldness of the social distancing. And it seems unfair to him. After all, he is the Seeker and he is entitled to be placed on a shelf slightly higher than the rest of the department store called the World. He can’t be put on the same stand as workers in overalls or ragged kids or old ladies complaining about saddle pain. And he is fighting to show them that his place is higher. And the construction of his thoughts shakes from all joints to show how grounded he is, how capable!

Only after so much searching he is  waking up with his hand outstretched like hose of King Lear. And he is realizing that this road he trusted was nothing but a clogged one. And no, at the end of the day he can’t find any meaning for the simple fact that it doesn’t make sense. It’s time to admit that he was wrong, it’s time to admit that as long as he is  fighting something e is giving give it more power… .it wasn’t a Search, it was a fight, a pathetic attempt to cover some obvious goals. But look, happiness is really just an effect, as well as your hope that you will be seen, admired, appreciated when you find the meaning.

over-analyzing
over-analyzing

Like the Seeker, we may actually have the chance to find ourselves only when we stop searching, only when we recognize that we are actually looking for ourselves in absolutely all of our smaller or larger initiatives. Or how it was written a long time ago where the road was stopping “Stop trying!” End. Maybe only then will the waves calm down to make room for the answer. An answer that has nothing to do with a major overhaul of ours, but only with a change of direction. Maybe what we find out is right under our nose… .even under… ..our nose. And who we really are when no one sees us does not need another aging cream to provide us with a baby-like skin, no other car that looks better than the one we have now, no boyfriend or by a girlfriend more cool than before, no other place under the Sun where we would finally find the meaning because who gives the meaning is us! You…you … and you! Me…me… .and me! The beauty we have found comes from acceptance. Accepting to make heaven from  what we have. And maybe we really don’t miss anything. We are whole, fine, ok as we have always intuitively known from the moment we made peace with the world, peace with us. From renegades, we find ourselves granted with redemption. Giving up the endings we find other beginnings and maybe only by saying goodbye to the mind of the past can we find ourselves as we know we are. Wonderful, dreamy, daring!

See you soon,

Marina

marina

A firm believer. 100% WRITING WITH SOUL. I exist to write, I write to exist!

Lasă un răspuns

Close Menu