30 de centimetri

Sau ce le îngăduim celorlalți

For English scroll down

 Am măsurat cei 30 cm.

 Mi-am dorit să mă apropii de lume cu 30 cm mai mult într-o matematică care nu are logică nici ecuații și nici sens. 

În acești 30 cm se află ideea că eu voi renunța la 30 cm de mine pentru a fi mai mult din tine, din voi. 

Ca o incizie făcută pe cord, așa se simte această extirpare a ego-ului meu. Cum sună asta?! 

Inima mea poate vedea acum și alte inimi. Cu 30 cm îți dau voie și ție mai mult să fii, cititorul/cititoarea mea.

 Pentru că uneori toată dragostea din lume stă în acest spațiu pe care îl oferim. 

Îți dau voie să gândești diferit de cum o fac eu acum. Îți dau voie să fii, să simți independent de mine. Îți dau voie să ai opinii diferite de ale mele. Îți dau voie să acționezi liber(ă). Doar știi că ce ne îngăduim nouă, le îngăduim și altora. Credem că știm totul despre noi când din neant aflăm pe nepusă masă că nu suntem nimic din ce am crezut că suntem ci ceva mult mai dinamic, ceva ce nu poate fi desemnat prin cuvinte. Și uite așa sufletele noastre se descoperă se întrepătrund se metamorfozează după niște algoritmi străini chiar și lor înșiși. Noi suntem muzica, muzica care poate lua atât de multe forme. Notă cu notă ne compunem într-o simfonie în care suntem atât de vii, organisme care se multiplică, fuzionează, se transformă.

elibereaza-te de a judeca
elibereaza-te de a judeca, @ilustratie de Christian Schloe

Egoul seamănă cu urmele lăsate pe geamuri de la mâzgă. Ne face să vedem totul la extreme. Toți devin brusc inamici, răi, negri, acuzatori, urâți. Ego-ul e mereu inflamat, mereu ia totul personal și reduce totul la el. E sâcait de ce face cineva, se plânge, se lamentează, vede scheme peste tot, vede oameni care au ceva cu el, caută răzbunare, caută să le arate el lor. Și dacă nu înțelegi cum acționează o să devii victima propriului tău orgoliu, aflat la mila unor iluzii de-ale sale pe care le vei apăra eronat crezând că sunt ale tale…acele idei ale lui.

Remediul pentru ego stă în a ne reaminti că suntem praf de stele. Și că suntem interconectați la nivel de suflet. Că deși ne aflăm sub același cer nu avem același orizont. Treaba ta nu e să judeci. Treaba ta nu e să îți dai seama dacă cineva merită sau nu sau dacă are dreptate. Treaba ta e să fii, să acorzi cei 30 de centimetri de înțelegere și libertate celor pe care îi iubești și tuturor celor cu care vii în contact, de fapt. Doar așa și tu vei fi mai liber(ă) cu 30 de centimetri. Și cine știe poate că cei 30 de cm se vor transforma ușor ușor în infinit. Se face târziu și lumina arunca umbre pe foaia pe care scriu. E timpul. Du-te! Fii liber(ă)! Eliberează-i pe cei la care ții, începând cu tine și admite că oamenii sunt mai mult decât niște obiecte. Ei nu încap în cutii, nici în etichete, nici în niște rame. Noi aparținem stelelor și toți cei pe care îi întâlnești sunt poate în același punct ca și tine. Și etichete de tipul “ăla e timid” și “aia e proastă” răpesc frumusețea faptului că evoluăm, că cine am fost ieri nu mai suntem azi, că până și hainele ne rămân strâmte la un moment dat. Astfel încadrarea, judecata  ieftină lasă urme adânci de care poate habar n-ai . Noi nu suntem ce ni s-a întâmplat. Avem voie să greșim, să fim nebunatici, originali, unici și doar dându-le voie celorlalți să fie, ne vom da și nouă. Secretul stă în cei 30 de cm.

Pe curând,

Marina

****For English scroll down

I measured the 30 cm.

 I wanted to get closer to the world by 30 cm more in a mathematic that has no logic or equations or meaning.

In these 30 cm is the idea that I will give up 30 cm of myself to be more of you, and you.

Like an incision made on the open heart, this is how this extirpation of my ego feels. How does that sound ?!

My heart can see other hearts now. With 30 cm I allowed you to be more, my dear reader .

 Because sometimes all the love in the world is in this space that we offer.

I let you think differently than I do now. I allow you to be, to feel independent of me. I allow you to have different opinions than mine. I allow you to act freely. You just know that what we allow ourselves, we allow others. We believe that we know everything about ourselves when we find out from nowhere that we are nothing from what we thought we were, but something much more dynamic, something that cannot be defined in words. And this is how our souls are discovered, they intertwine, they metamorphose according to some foreign algorithms, foreign even to themselves. We are the music, music that can take so many forms. Note by note we compose ourselves in a symphony in which we are so alive, organisms that multiply, merge, transform.

stop judging
stop judging@ilustratie de Christian Schloe

The ego resembles the marks left on the mud windows. It makes us see everything in extremes. Everyone else suddenly becomes an  enemy, with bad intentions, accusing, ugly. The ego is always inflamed, it always takes everything personally and reduces everything to it. It is annoyed at what someone is doing, complaining, annoyed, seeing schemes everywhere, seeing people who have something to do with it, looking for revenge, looking to show them. And if you don’t understand how the ego acts, you will become the victim of your own pride, at the mercy of some of its illusions that you will mistakenly defend by believing that they are yours … those ideas of his.

The cure for ego lies in reminding ourselves that we are star dust. And that we are interconnected at the soul level. That even though we are under the same sky, we do not have the same horizon. It’s not your job to judge. It’s not your job to tell if someone is worth it or not. Your job is to be, to give the 30 centimeters of understanding and freedom to those you love and to all those you come in contact with, in fact. Only thenyou will  be 30 centimeters more free. And who knows, maybe the 30 cm will easily turn into infinity. It’s getting late and the light casts shadows on the sheet of paper I’m writing on. It’s time. Go! Be free! Release those you care about, starting with yourself, and admit that people are more than just objects. They do not fit in boxes, nor in labels, nor in frames. We belong to the stars and everyone you meet is perhaps at the same point as you. And labels like “he’s shy guy” and “she’s stupid” rob the beauty of the fact that we evolve, that who we were yesterday we are no longer today, that even our clothes remain tight at some point. Thus the framing, the cheap judgment leaves deep traces of which you may not know. We are not what happened to us. We are allowed to make mistakes, to be crazy, original, unique and by allowing them, you will allow  yourself, too. The secret lies in the 30 cm.

See you soon,

Marina

marina

A firm believer. 100% WRITING WITH SOUL. I exist to write, I write to exist!

Lasă un răspuns

Close Menu