Franța prin ochii unei peregrine!

Franța prin ochii unei peregrine!

Sau cum am facut cunoştinţă cu “la vie en rose”

La o primă impresie, Franța nu e ce am crezut că e. Nu e nici imaginea trandafirie întreţesută de filmele franţuzeşti celebre în varianta à la Amelie. Am descoperit cu stupoare că nici măcar Edith Piaf cu acel “La vie en rose” care a făcut-o celebră nu poate oferi indicii despre cultura franţuzească în deplinul ei.

Străduţele înguste, asemănătoare cu cea de pe Rue de Clery,  pe care am stat în călătoria din Franţa, îţi vorbesc- dacă ai răbdare să şi asculţi- despre un stil de viaţă. Stil, ce se găseşte reflectat in oamenii care-şi savurează cafeaua alături de pufosul “croissant”. Din fiecare gest reiese fericirea de a trăi, care e cât se poate de realistă. Pare că ei, francezii, ştiu să trăiască din ritualul lucrurilor mici.

Savurând un croissant pufos

 

Ştiu să îmbrăţişeze clipa pentru a o reda unei împăcări cu sine şi cu lumea exterioară. Nu, nici pentru ei  viaţa nu e roz , nici bleu, nici roşu. E o altă culoare-personală care nu se regăseşte în spectrul de culori comun, doar se trăieşte. Atât.

Natural şi firesc, Parisul ți se descoperă încântător, marcat  de istorie şi echilibrat de artă. Primitor ca o mamă atât pentru milioanele de turişti veniţi din lumea largă, cât şi pentru africanii care te îmbie la tot pasul cu suveniruri “made in China”, la fel şi pentru chinezii care se înghesuie  să o vadă pe Mona. Da, acea Mona Lisa pe care Leonardo da Vinci a zidit-o pe vecie in memoria colectiva a omenirii. Numele ei trezeşte emoţia şi misterul că după ce creatorul moare, ideile rămân. Aşa că înţelept ar fi să ne dedicăm viaţa unor idei care să dăinuie în timp.

Continuând firul amintirilor nu pot sa nu îmi amintesc sentimentul viu, aproape inexplicabil de călătorie în timp pe care mi l-a oferit Amboise, un orasel situat la vreo trei ore distanţă de Paris. Atmosfera de secol XV pluteşte peste tot  ca şi mărturie a unuei epoci îndepărtate. Ca drept dovadă pentru această stare a lucrurilor stau baloanele cu aer cald postate în înaltimea cerului.

Castelul din Amboise

Completând peisajul, casele de aici- care au încorporate o structură de lemn specifica zonei, poarta aceeasi înfaţişare ca pe vremuri.

Case cu bârne de lemn

Sentimentul e profund. Gândul că poate pe aceleaşi străduţe  s-a plimbat şi legendarul Leonardo da Vinci e pur şi simplu copleşitor. Castelul în care a locuit spre sfârşitul vieţii se află aici. Şi multe dintre invenţiile şi studiile sale sunt păstrate şi observate  cu atenţie de detectiv de duiumul de vizitatori care îi trec pragul.

Castelul Clos Luce- Leonardo da Vinci

Călătoria din Franţa îmi va ocupa pelicula memoriei  pentru mult timp de acum înainte. Nutresc ideea că singurele suveniruri adevărate din călătoriile pe care le facem şi pe care le putem lua cu noi sunt emoţiile pe care le simţim în legătură cu locul acela, cu oamenii, cu obiceiurile și cultura lor. Aşa că eu m-am întors înapoi la Bucureşti cu o tonă de sentimente superbe pe care le împărtăşesc cu voi, dragi cititori.

Pe curând! 

Leave a Reply

Close Menu